Chiar daca poate ii voi plictisi cu introducerea in subiect pe unii dintre cititori, tin neaparat sa dau cateva repere care ajuta (sper eu) la intelegerea sistemului extrem de complex care guverneaza drepturile noastre de cetateni europeni in Uniunea Europeana.
Sistemul asigurarilor de sanatate, in cadrul Uniunii Europene, nu face parte din politicile comune. Cu alte cuvinte, nu exista reguli identice si obligatorii pentru toate statele membre ale Uniunii. Fiecare stat are propria legisla tie privind organizarea, definirea si acordarea asistentei medicale celor care sunt asigurati prin sistemul asigurarilor sociale.
De ce? Pentru ca statele membre nu sunt de acord sa renunte la dreptul lor de a legifera individual (in sens de stat) in acest domeniu. Este stiut faptul ca in tarile nordice sistemele de asigurari sociale sunt mai dezvoltate decat in celelalte tari, iar stabilirea unor norme comune ar duce la alinierea respectivelor sisteme de asigurari la cel mai mic numitor comun. Ori este absolut clar pentru toata lumea ca nici un guvern responsabil nu poate sa isi asume o asemenea decizie.
Situatia este problematica si pentru statele cu un sistem mai modest de asigurari deoarece nici acestea nu sunt pregatite bugetar sa asume cheltuieli mult mai importante (schimbarea sistemului poate conduce la cheltuieli suplimentare de ordinul miliardelor de euro pe o perioada de 5 – 10 ani).
Cam asta ar fi explicatia, foarte pe scurt, a inexistentei unei politici comune pentru asigurarile sociale in domeniul asistente medicale.
Deci, prima concluzie: a afirma ca exista obligatia, de natura europeana, pentru statul roman (respectiv a Casei de Asigurari) sa plateasca unui roman tratamentul efectuat in strainatate este o aberatie iresponsabila si nociva, in primul rand, pentru cei care isi pun sperantele de insanatosire sau de viata in respectiva afirmatie. Afirmatia corecta este ca statul roman POATE sa faca acest lucru. Avem de-a face deci cu o diferenta de nunata care este primordiala in interpretarea textelor juridice.
Dar acest fapt nu inseamna ca nu exista un set minim de reguli comune. Tehnic, vorbim aici de existenta unei politici comunitare (nu comune) in care exista o obligatie de coordonare intre diferitele sisteme de asigurari sociale. Aici imi premit sa fiu putin didactic si teoretic pentru a explica doar ca diferenta (ENORMA!) intre domenii armonizate si domenii coordonate este ca in primul caz regulile sunt identice si obligatorii pentru toate statele, iar in al doilea caz pot exista un numar minim de reguli comune, obligatorii, iar restul trebuie doar sa fie compatibile intre un stat si altul.
Fara a intra mai amanuntit in detalii de ordin tehnic, va garantez ca acest sector al asigurarilor sociale nu va fi armonizat (adica create reguli clare, identice si obligatorii) la nivelul Uniunii Europene in urmatorii, cel putin, 15 ani …
Intrebarea legitima care se pune imediat este:
Totusi, ce face Uniunea Europeana in acest sector pentru cetatenii europeni si cum putem beneficia de minimul de reguli comune existente in domeniu?
Exemplul pe care il voi lua este cel al acoperirii cheltuielilor de asistenta medicala in strainatate, si mai precis cel al ingrijirilor medicale planificate si al faimosul formular – E 112.
Publicat de proeuropa 
