De ce e injusta taxa de prima inmatriculare?

noiembrie 30, 2007

Drepturile cetateanului roman, care isi au originea in legislatia europeana, sunt dobandite practic de fiecare dintre noi incepand cu 1 ianuarie 2007. Incalcarea lor este sanctionata de catre judecatorul national, cu sprijinul Curtii de Justitie a Comunitatii Europene, chiar daca statul roman isi modifica legea considerata non conforma cu legislatia europeana. Ceea ce trebuie inteles este faptul ca statul poate sa nu mai fie „pedepsit” daca se conformeaza (adica daca schimba legislatia considerata gresita de catre Curte) dar cetatenii au in continuare tot dreptul sa ceara repararea prejudiciului care le-a fost produs prin aplicarea, incepand cu 1 ianuarie 2007, a unei legi non conforme cu normele europene.
Pentru a exemplifica putin, chiar daca Romania modifica legea privind taxa de prima inmatriculare, cei care au platit aceasta taxa au dreptul de a cere rambursarea acesteia, in fata instantelor din Romania (precizare importanta – judecatorii din Romania sunt cei care trebuie sa condamne statul, nu cei de la Luxemburg, unde e Curtea de Justitie a Comunitatii Europene). Mai precis, ceea ce spun anumite persoane apropos de rambursarea taxei de prima inmatriculare trebuie nuantat. Statul nu va da banii inapoi in bloc, nici nu va cauta adresa si contul fiecarui cetatean care a platit respectiva taxa. Este de datoria fiecaruia sa ceara in justitie acest lucru, iar judecatorul roman va condamna statul la rambursarea respectivei taxe cetateanului care a dat in judecata statul. In consecinta, nu va asteptati sa obtineti rambursarea printr-o decizie a unui guvern (desi o pot face daca doresc), sau a unui comisar, ci pregatiti-va dosarul…si calculati vreo cateva luni bune, daca nu ani, pentru a recupera acei bani.

Concret care este situatia actuala cu aceasta taxa de prima inmatriculare?

Conform expertilor Comisiei Europene, care se bazeaza pe cazuri deja judecate de Curtea de Justitie, taxa de prima inmatriculare din Romania nu este conforma cu articolul 90 din Tratatul CE. Pe acelasi subiect, legat de masini importate din alte state membre si taxe, au mai fost sanctionate de Curtea de Justitie a CE: Polonia, Ungaria, Grecia, Luxemburg, Belgia, Franta, Cipru, Portugalia, Danemarca. Asta ca sa nu va imaginati ca doar noi, romanii, avem oameni politici care incearca sa impuna taxe incompatibile cu normele europene…
Ca de obicei, inainte sa dau explicatii concrete, voi explica ce spune articolul 90 din Tratatul CE (exista si un alt Tratat care se numeste UE, CE adica al Comunitatii Europene si UE adica al Uniunii Europene – ambele stabilesc reguli pentru Uniunea Europeana dar legifereaza pe domenii de activitate diferite).
Deci, articolul 90 din TCE este unul din articolele care protejeaza piata unica europeana, prin interzicerea crearii unor taxe, de catre statele membre, care sa dezavantajeze produsele importate din alte state membre. Aici este vorba de altfel de taxe decat cele vamale, care nu mai exista intre state membre. Principiul care decurge din acest articol este respectarea egalitatii de tratament intre bunurile produse pe plan national si cele produse in celelalte state membre (si aici e vorba de orice produse nu doar de vehicule). Concluzia este ca un stat nu poate dispune taxe mai mari pentru un produs din alt stat membru decat pentru produsul similar fabricat in statul care emite acasta taxa.
Precizez ca in acest caz, al articolului 90, nu toate taxele interne sunt automat considerate ilicite, ci doar cele care conduc la existenta unei discriminari in favoarea produselor nationale.

Dupa citirea cazurilor judecate de Curtea de Justitie a Comunitatii Europene si „interpretarea” acestora de catre Comisia Europeana, rezum, in cateva randuri, modalitatea de calcul pentru taxa de prima inmatriculare, considerata compatibila cu normele europene.

I. Referindu-ne la masinile second-hand, taxa care este considerata corecta trebuie calculata in felul urmator:
1. Trebuie stabilita taxa care ar fi trebuit platita de contribuabil daca masina ar fi fost importata noua.
2. Trebuie stabilit cu cat s-a depreciat repectiva masina fata de una noua aflata pe piata din Romania. (cu alte cuvinte trebuie stabilit pretul actual fata de pretul aceleiasi masini daca aceasta ar fi fost importata ca noua, nu ca second-hand).
3. Trebuie dedus din taxa stabilita la punctul 1 o valoare proportionala cu deprecierea calculata la punctul 2.

II. O alta regula obligatorie care se adauga regulilor de mai sus este ca taxa nu trebuie sa fie superioara unei sume maxime egala cu valoarea taxei reziduale, care este considerata deja incorporata in pretul unei masini similare second-hand. Si regula este valabila chiar daca criteriul retinut de stat pentru calcului taxei nu e pretul masinii ci capacitatea cilindrica (asa cum e la noi) – vezi cazul C – 345/3 din 9 martie 1995 judecat de Curtea de Justitie a Comunitatii Europene.

Exemplificare concreta a regulilor de mai sus:

Voi lua ca exemplu o masina absolut comuna, pe care si-ar putea-o permite un numar relativ mare de cetateni: un Ford Escort (care este cu certitudine mai putin poluant si cu certitudine mai sigur pe drumurile publice decat o Dacie din 1980 … 1990, pe care o au inca un numar mare din romani). Explicatie in patru puncte:

1. Asadar, un Ford Escort, din 1994, cu Euro 1 si motor de 1297 cm, inmatriculat deja in Romania, este vandut, in Romania, cu aproximativ 3500 de euro (conform unor anunturi de pe site-uri de vanzari de masini).
2. Taxa pentru un Ford – identic ca date tehnice, vechime, an de fabricatie – importat din alt stat membru este de 3340,81 de euro (asa cum reiese din calculul facut, cu aceste date, pe http://www.mfinante.ro/taxa_auto.html ).
3. Conform regulii care am expus-o la punctul II. de mai sus, in pretul de 3500 de euro al Fordului este inclusa si taxa reziduala (cuantumul acesteia trebuie determinata de cei de la Ministerul Finantelor).
4. Taxa de prima inmatriculare nu trebuie sa depaseasca acea taxa reziduala, deci cei 3340,81 de euro trebuie sa fie cel mult egali cu valoarea taxei reziduale din pretul de vanzare al Fordului care este de 3500. Ori asta inseamna, dupa grila actuala de impozitare, ca masina costa de fapt 159.19 euro, iar restul de 3340.81 euro reprezinta taxa residuala!!! Inca un calcul mic ca sa ne mai „distram” putin: din pretul de vanzare al masinii luate ca exemplu, dupa regulile stabilite de catre Ministerului Finantelor, inseamna ca 96% din pret este taxa reziduala iar pretul in sine al masinii este de doar … 4%.

Cred ca este suficient de clar acum de ce Comisia Europeana considera ca modalitatea de calcul a taxei este gresita…

In urmatoarea postare voi specifica, dupa ce mai studiez problema, si din ce moment al taxarii, adica a vechimii masinii, grila de calcul a Romaniei nu mai este considerata valabila. De asemenea voi preciza de ce nu toata lumea va putea primi banii platiti, iar din cei care vor avea dreptul, de ce doar o parte din banii platiti le vor fi restituiti.
Pe curand si … transmiteti tuturor celor interesati sa isi cunoasca drepturile link-ul catre acest blog.


Risca Romania sa intre in „razboi” cu Serbia in 2 saptamani?

noiembrie 28, 2007

KosovoNegocierea statutului Kosovo cu Belgradul se face sub arbitrajul troicii UE, SUA, Rusia. Termenul realizarii unui acord este 10 decembrie 2007 (Troica trebuie sa redacteze un raport asupra negocierilor, raport care va fi prezentat Natiunilor Unite).
Ultima runda de negocieri s-a incheiat azi, in Austria, cu un esec total. Sarbii nu accepta independenta provinciei, ci doar o forma de autonomie, iar albanezii din Kosovo nu concep o alta solutie decat independenta.
SUA si un numar de state membre au declarat ca ar recunoaste Kosovo daca aceasta si-ar declara unilateral independenta. Rusia se opune acordarii de facto a independentei provinciei. Uniunea Europeana (ca de obicei, cand apar probleme extrem de delicate) nu a ajuns la o pozitie comuna deoarece Spania, Grecia, Romania, Slovacia si Cipru exclud o forma de independenta declarata unilateral.
Ministrii europeni ai afacerilor externe ai statelor membre au cerut public castigatorului recentelor alegeri din Kosovo – Hashim Thaci – sa nu declare unilateral independenta provinciei Kosovo. Dar este foarte probabil ca acesta nu va tine seama de aceasta recomandare.
Consecinta imediata va fi trimiterea trupelor armate din Serbia in Kosovo si demararea unor noi valuri de violenta civila. Destabilizarea regiunii este iminenta iar modelul va fi foarte probabil urmat in Transnistria, in prioada imediat urmatoare. Belgradul a prevazut un plan detaliat care cuprinde 16 masuri care vor fi luate in cazul in care Kosovo isi va declara independenta in mod unilateral. Prima, militara, am evocat-o deja, a doua – embargoul economic, iar a treia – inchiderea frontierelor.

Romania are trupe militare in Kosovo – 153 de militari conform Ministerului Apararii (acestia fac parte din fortele NATO desfasurate in regiune).

O serie de intrebari imi apar, in mod legitim zic eu, in minte:

  1. Daca nu suntem de acord cu independenta Kosovo, cum vom justifica prezenta noastra militara acolo in momentul declararii unilaterale a independentei respectivei provincii?

  2. Daca se inchid frontierele cum vor fi retrase trupele romane din Kosovo?

  3. Daca nu vor fi retrase, vor putea opri militarii nostri soldatii sarbi peste 2 saptamani? Sau nu isi vor respecta mandatul cu care au fost trimisi, adica controlul persoanelor si vehiculelor in check point- urile din Gorazdevac?

Si pentru ca sa va linistiti putin va transcriu declaratia vice presedintelui „senatului” Rusiei, domnul Likhachev: „Moscova va examina toate scenariile posibile iar Guvernul rus va fi pregatit pentru orice tip de actiuni – diplomatice, juridice, administrative si economice.” Va amintesc de asemenea ca pe agenda tuturor discutiilor presedintelui Putin din ultimele doua luni a fost invariabil abordata problema Kosovo. Si nu in ultimul rand va amintesc ca Romania importa suficienta energie si gaz din Rusia incat optiunile care le vor lua sa nu ne lase indiferenti la buzunarele noastre de cetateni care vor trece printr-o iarna (probabil) agitata.  

Sper ca autoritatile romane sa nu fie la fel de surprinse de intrarea „de facto” in „razboi” cu Serbia pe cat sunt – in mod invariabil – de venirea iernii pe soselele Romaniei in luna decembrie.
Grabiti-va dragi conducatori ca parca incepe sa fulguiasca usor, usor la Pristina…


Obligatiile de origine europeana ale Romaniei legate de tratamentul in strainatate. Formularul E112 intre mit si realitate. (II)

noiembrie 27, 2007

In primul rand imi cer scuze ca nu am putut posta ieri acest subiect, cu toate ca promisesem acest lucru vineri. Deh…mai apar si treburi neprevazute.
Deci, la obiect, va prezint – atat cat pot de clar –  conditiile in care puteti beneficia de ingrijiri medicale intr-un alt stat prin intermediarul formularului E 112.

Ce putem face prin intermediul formularului E 112?
Putem beneficia de acoperirea cheltuielilor ocazionate de ingrijiri medicale, efectuate in alt stat, de catre asigurarea de sanatate din Romania.

Atentie, statele in care puteti cere acordarea ingrijirilor medicale in virtutea formularului E 112 nu sunt doar statele Uniunii Europene!

Lista completa v-o prezint aici:
• state membre ale Uniunii Europene – Franta, Germania, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie, Irlanda, Spania, Portugalia, Danemarca, Suedia, Finlanda, Austria, Grecia, Lituania, Letonia, Estonia, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Slovenia, Malta, Cipru, Bulgaria.
• pe langa acestea puteti beneficia de acelasi drept si in Elvetia, Lichtenstein, Norvegia si Islanda.

Cine poate beneficia de posibilitatea acoperirii cheltuielilor prin formularul E 112?

1. Orice persoana care este asigurata in Romania – este vorba despre asigurarile de sanatate.
2. Orice membru al familiei unui asigurat.

Care sunt conditiile in care un asigurat poate beneficia de acoperirea cheltuielilor prin formularul E 112?
1. Cheltuielile pot fi acoperite doar pentru ingrijiri medicale planificate, nu urgente. Ingrijirile medicale trebuie efectuate in statele enumerate mai sus.
2. Este necesara obtinerea autorizarii prealabile a casei de asigurari din Romania (si aici poate aparea problema…). Puteti de asemenea pleca fara autorizatia prealabila, urmand a cere rambursarea cheltuielilor la intoarcere in Romania, dar nu aveti nici o garantie ca acest fapt va avea loc…(mai putin in Elvetia care nu accepta din start furnizarea nici unui tratement fara autorizatia prealabila).

Care sunt cazurile in care casa de asigurari din Romania poate acorda autorizarea prealabila prin completarea formularului E 112?
1. Ingrijirile medicale care vor fi practicate in alt stat trebuie sa figureze pe lista pachetului de servicii de baza de care beneficiaza persoanele asigurate in Romania.
2. Ingrijiri medicale identice cu cele de care doriti sa beneficiati in alt stat nu pot fi practicate in Romania sau nu pot fi practicate cu acelasi grad de eficacitate.
3. Ingrijirile medicale nu pot fi acordate intr-un interval de timp necesar, interval evaluat in functie de starea bolnavului si evolutia probabila a bolii (aici poate interveni problema autorizarii, caci medicul care face evaluarea trebuie sa isi asume faptul ca, in functie de recomandarea facuta, asigurarea va fi obligata sa plateasca pacientului ingrijirile respective).

Elemente obligatorii de luat in calcul pentru Casa de Asigurari privind eliberarea autorizatiei prealabile E 112
1. Cazul unor ingrijiri medicale efectuate intr-un spital privat.
• Daca in legislatia romana este rambursat un tratament efectuat intr-un spital privat care are un acord cu Casa, atunci nu poate fi refuzata autorizatia prealabila, pe motivul ca tratamentul va fi efectuat intr-un spital privat din alt stat. (hotarare a Curtii de Justitie din 15 iunie 2006 – cauza C – 466/04).

2. Nu poate fi refuzata unui pacient acordarea autorizaţiei de a beneficia de îngrijiri medicale în străinătate având în vedere termenul de aşteptare pentru îngrijirile spitaliceşti în statul de rezidenţă, cu excepţia cazului în care se poate dovedi că termenul de aşteptare nu depăşeşte perioada acceptabilă din punct de vedere medical în ceea ce priveşte condiţia şi necesităţile clinice ale pacientului. (hotarare a Curtii de Justitie din 16 mai 2006 – cauza C – 372/04).

3. Faptul ca pacientul figureaza pe o lista de asteptare nu este un motiv suficient pentru a refuza aceasta autorizare prealabila.

4. Nu poate fi refuzata autorizatia prealabila prin invocarea motivelor de ordin financiar ale Case de Asigurari.  (hotarare a Curtii de Justitie din 28 aprilie 1998 – cauza C – 158/96)

CUM PUTETI OBLIGA SISTEMUL ASIGURARILOR SOCIALE SA PLATEASCA INGRIJIRILE MEDICALE EFECTUATE IN STRAINATATE ?
(este vorba doar de afectiuni grave, vitale)

O modalitate de a obtine obligativitatea rambursarii cheltuielilor poate fi realizata astfel:
1. Cereti cardul european de asigurat si plecati in strainatate in statul unde doriti sa obtineti ingrijiri medicale.
2. In statul respectiv consultati un medic care prescrie ingrijirile medicale de care aveti nevoie in statul respectiv (in regim urgent, cu caracter vital).
3. Verificati ca respectivele ingrijiri fac parte din pachetul de baza din Romania.
4. Depuneti cererea pentru autorizare E 112. (printr-un tert caruia ii dati mandat in acest sens)
5. Fara a astepta raspunsul (nu e obligatoriu sa asteptati un raspuns inainte de inceperea tratamentului) cereti sa beneficiati de ingrijirile repsective.
6. Cereti rambursarea cheltuielilor efectuate, daca ati platit dvs. Factura in respectivul stat.

ATENTIE – Casa este obligata sa tina seama de recomandarile unui medic din alt stat (din cele enumerate mai sus) si astfel scapati de recomandarea necesara a unui medic din Romania!!! Trebuie ca recomandarea sa fie in regim de tratement urgent si cu caracter vital.
(hotarare a Curtii de Justitie din 12 aprilie 2005 – cauza C – 145/03)

Am postat intre paranteze decizii ale Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre. Precizez ca refuzul autorizarii poate fi atacat in justitie in fata Tribunalelor din Romania care trebuie sa aplice in mod obligatoriu solutiile date deja de Curtea de Justitie a CE sau daca nu exista o solutie consacrata trebuie sa ceara „avizul” acesteia pe interpretarea textelor legii romanesti privind aplicarea Regulamentelor 1408/71 si 574/72 care prevad drepturile cetatenilor apropos de formularul E 112.

Pe curand si astept pe comentarii idei de problematici legate de drepturile care credeti ca nu va sunt respectate.


Obligatiile de origine europeana ale Romaniei legate de tratamentul medical in strainatate. Formularul E112 intre mit si realitate. (I)

noiembrie 23, 2007

Chiar daca poate ii voi plictisi cu introducerea in subiect pe unii dintre cititori, tin neaparat sa dau cateva repere care ajuta (sper eu) la intelegerea sistemului extrem de complex care guverneaza drepturile noastre de cetateni europeni in Uniunea Europeana.

Sistemul asigurarilor de sanatate, in cadrul Uniunii Europene, nu face parte din politicile comune. Cu alte cuvinte, nu exista reguli identice si obligatorii pentru toate statele membre ale Uniunii. Fiecare stat are propria legisla tie privind organizarea, definirea si acordarea asistentei medicale celor care sunt asigurati prin sistemul asigurarilor sociale.

De ce? Pentru ca statele membre nu sunt de acord sa renunte la dreptul lor de a legifera individual (in sens de stat) in acest domeniu. Este stiut faptul ca in tarile nordice sistemele de asigurari sociale sunt mai dezvoltate decat in celelalte tari, iar stabilirea unor norme comune ar duce la alinierea respectivelor sisteme de asigurari la cel mai mic numitor comun. Ori este absolut clar pentru toata lumea ca nici un guvern responsabil nu poate sa isi asume o asemenea decizie.

Situatia este problematica si pentru statele cu un sistem mai modest de asigurari deoarece nici acestea nu sunt pregatite bugetar sa asume cheltuieli mult mai importante (schimbarea sistemului poate conduce la cheltuieli suplimentare de ordinul miliardelor de euro pe o perioada de 5 – 10 ani).

Cam asta ar fi explicatia, foarte pe scurt, a inexistentei unei politici comune pentru asigurarile sociale in domeniul asistente medicale.

Deci, prima concluzie: a afirma ca exista obligatia, de natura europeana, pentru statul roman (respectiv a Casei de Asigurari) sa plateasca unui roman tratamentul efectuat in strainatate este o aberatie iresponsabila si nociva, in primul rand, pentru cei care isi pun sperantele de insanatosire sau de viata in respectiva afirmatie. Afirmatia corecta este ca statul roman POATE sa faca acest lucru. Avem de-a face deci cu o diferenta de nunata care este primordiala in interpretarea textelor juridice.

Dar acest fapt nu inseamna ca nu exista un set minim de reguli comune. Tehnic, vorbim aici de existenta unei politici comunitare (nu comune) in care exista o obligatie de coordonare intre diferitele sisteme de asigurari sociale. Aici imi premit sa fiu putin didactic si teoretic pentru a explica doar ca diferenta (ENORMA!) intre domenii armonizate si domenii coordonate este ca in primul caz regulile sunt identice si obligatorii pentru toate statele, iar in al doilea caz pot exista un numar minim de reguli comune, obligatorii, iar restul trebuie doar sa fie compatibile intre un stat si altul.

Fara a intra mai amanuntit in detalii de ordin tehnic, va garantez ca acest sector al asigurarilor sociale nu va fi armonizat (adica create reguli clare, identice si obligatorii) la nivelul Uniunii Europene in urmatorii, cel putin, 15 ani …

Intrebarea legitima care se pune imediat este:
Totusi, ce face Uniunea Europeana in acest sector pentru cetatenii europeni si cum putem beneficia de minimul de reguli comune existente in domeniu?

Exemplul pe care il voi lua este cel al acoperirii cheltuielilor de asistenta medicala in strainatate, si mai precis cel al ingrijirilor medicale planificate si al faimosul formular – E 112.

(voi contiuna luni…)

 


Vreti sa stiti ce poate face un parlamentar european pentru voi? II

noiembrie 19, 2007

Am decis sa reiau exercitiul de informare al celor care doresc sa stie mai precis ceea ce poate face un parlamentar european pentru voi. De aceasta data voi recurge la un caz concret pentru a ilustra „irealismul” unor afirmatii a celor care se prezinta in fata noastra in ideea de a ne ademeni sa ii votam.

Dupa cum probabil stiti, Parlamentul European a votat o rezolutie care atrage atentia institutiilor statului italian asupra expulzarilor „in masa” a cetatenilor comunitari (romani, in speta) si „condamna” aceasta atitutide, reamintind cateva principii care ar trebui sa ghideze actiunile acestora. Esta vorba aici despre xenofobie, dreptul la un proces echitabil, principiul proportionalitatii si alte notiuni care fac parte din valorile Uniunii sau din arsenalul sau juridic. Dincolo de acest text si de „condamnarea” comportamentului autoritatilor italiene as dori sa va intreb daca ati remarcat vreo schimbare de atitudine si mai ales o schimbare a situatiei de facto in Italia? Eu personal nu! Si nici nu aveam cum, deoarece respectiva rezolutie nu are nici un efect juridic… De aici si intrebarea din titlul acestui post. Ce poate si ce nu poate face un parlamentar european pentru noi?

Doresc sa remarc faptul ca libera circulatie este una din libertatile fundamentale ale UE si cu toate acestea Parlamentul, care dealtfel se spune ca este reprezentantul cetatenilor in cadrul institutiilor Uniunii, nu a facut nimic care sa schimbe in mod rapid, vizibil si radical situatia creata in Italia.

Concluzie: Rezolutiile Parlamentului European –  cainii latra caravana trece.

Si ca sa fie mult mai clar mai dau cateva informatii complementare. In 14 aprilie 2005 Parlamentul European a condamnat … Italia pentru expulzarile colective pe care acestia le-au efectuat intre octombrie 2004 si martie 2005 (!!!!!!) Era vorba de cetateni extracomunitari care erau expulzati inspre Libia (unde va inchipuiti ca daca ajungeau nu pateau nimic, ca doar se stie ca Libia are printre altele un tratement excelent, mai ales pentru medicii si asistentele care se dedica cauzelor umanitare!).

Rezultatul acestei rezolutii a Parlamentului – au extins aplicarea tratamentului considerat ilegal de la cetatenii extracomunitari la cetateni ai Uniunii Europene.

Mersi!

Cel putin eu, am inteles ca atunci cand un candidat imi povesteste cum va face el minunatii pentru mine – prin rezolutii ale Parlamentului European – nu prea ar trebui sa il iau in serios.

Si ca sa inchei, ma adresez politicienilor romani, spunandu-le ca ar trebui sa se obisnuiasca sa spuna adevarul cetatenilor pe care ii reprezinta, aminitndu-le ca este singura maniera prin care pot sa le castige nu votul ci respectul si totodata adeziunea pentru construirea unei europe mai prospere si mai aproape de nevoile lor de zi cu zi.


Noi neseriosi, ei ipocriti…

noiembrie 14, 2007

Probabil ati auzit discutiile publice care alertau acum cateva saptamani asupra faptului ca Romania risca sa piarda 25% din fondurile europene destinate agriculturii. Cauza invocata, reala dealtfel, ar fi incapacitatea APIA (agentia de plati din Romania care ar urma sa distribuie banii destinati agricultorilor romani). Bun, aici, fara sa intram in detalii, trebuie sa recunoastem proverbiala neseriozitate (doar?) a administratiei romanesti.

Va propun sa incercam o alta lectura, sau mai bine spus, una complementara care ma face sa cred ca, inclusiv daca Romania va reusi sa recupereze handicapul in termenul acordat – adica o luna –  riscam sa ramanem fara 25% din fonduri.  

UE si-a propus crearea si exploatarea unui sistem de radionavigatie prin satelit care sa constituie alternativa la cunoscutul GPS (expolatat de militarii americani) sau mai putin cunoscutului GLONASS (exploatat de militarii rusi). Sistemul se numeste GALILEO si are menirea de a asigura autonomia strategica europeana. Zis si facut, toata lumea de acord, toata lumea la lucru ca pana in 2008 ar trebui sa fie operational (asta era data fixata initial in 2001 cand a fost lansat programul). Dar programul are o intarziere de 5 ani si o „gaura” in buget de 3,4 miliarde!!! Da, ati inteles bine, o mica greseala la estimari costuri…

Si acum solutia: Comisia europeana propune, printre alte optiuni, transferarea unei sume din capitolul Agricultura spre programul GALILEO.  Am coroborat acesta intentie cu intentia aceleiasi Comisii europene de a ne pedepsi cu 25% din fondurile alocate noua si mi se pare ca un iz de ipocrizie se arata, mai ales ca in marea lor generozitate, expertii Comisiei ne-au acordat un termen de remediare a situatiei de 1 bucata luna.  

pentru doritori un link cu ultima reuniune in care s-a discutat aceasta problema: http://www.consilium.europa.eu/ueDocs/cms_Data/docs/pressData/en/ecofin/97098.pdf


Vreti sa stiti ce poate face un parlamentar european pentru voi?

noiembrie 13, 2007

Pentru ca suntem in plina campanie electorala si pentru ca viitorii nostri parlamentari europeni ne promit cate in luna si in stele si pentru ca nici un ziar sau televiziune nu a explicat concis care sunt atributiile Parlamentului European am decis ca primul meu post „la subiect” sa fie legat de aceasta tema.

Poate ca cei care pregatesc emisiunile „concurs” cu prezentarea candidatilor ar trebui sa stie care sunt puterile Parlamentului European si sa pregateasca intrebari de substanta, sau intrebari capcana, din care sa ne dam mai bine seama daca candidatii stiu care sunt puterile institutiei in care ne vor reprezenta au ba. Auzisem bunaoara pe un candidat care promitea pensii…Aiureli totale! De cand Parlamentul European poate fixa pensiile in Romania? Auzisem un altul care propunea crearea unui Fond de Solidaritate in acest sens… Poate ca domnul respectiv nu stia ca Parlamentul European nu poate initia absolut nici un act normativ si poate ca se gandea de asemenea ca atunci cand va fi (foarte putin probabil) discutata o asemenea initiativa in cadrul Consiliului (unde sunt prezenti 27 de ministri ai statelor membre) reprezentantii celorlalte state membre vor celebra cu focuri de artificii, tzuica si caltabosi ideea de a mai taia din bugetul alocat tarilor lor in beneficiul Romaniei si al celorlalte noi state membre:)

Pentru a evita asemenea derive politicianiste si a putea decide in consecinta va prezint o lista cu domeniile in care Parlamentul European are putere de decizie ( la sfarsit am scris si numarul articolelor din Tratatul CE unde gasiti respectiva norma) :

I.                  Codecizie (adica Parlamentul poate decide impreuna cu Consiliul) 

  • Interzicerea tuturor discriminarilor bazate pe nationalitate 12
  • Facilitarea dreptului de circulatie si sejur a cetatenilor pe teritoriul statelor membre 18 – 2
  • Incurajarea sustinerii statelor in lupta impotriva discriminarii cu exceptia oricarei masuri de armonizare 13 – 2
  • Libera circulatie a fortei de munca 40
  • Piata interna – masuri de securitate sociala privind lucratorii migranti comunitari – 42
  • Dreptul de stabilire pe teritoriul altui stat membru 44
  • Coordonarea dispozitiilor legislative, reglementare si administrative privind regimul special al stabilirii in alte state membre 46 – 2
  • Coordonarea dispozitiilor legislative reglementare si administrative privind accesul la activitati non salariale si exersarea acestora in state membre; coordonarea principiilor legislative existente pentru regimul profesiilor in ce priveste formarea si conditiile de acces a persoanelor fizice 47
  • Dreptul de stabilire pentru activitati non salariale 47 – 2
  • Servicii 55
  • Masuri privind azilul si norme de protectie temporara pt persoanele deplasate 67 – 5
  • Cooperarea judiciara in materie civila cu exceptia celor privind dreptul familiei 65
  • Reguli commune aplicabile transporturilor internationale care au ca punct de plecare sau de destinatie sau tranziteaza un stat membru; conditiile in care transportatori din state non membre pot furniza servicii in UE; masuri pentru ameliorarea securitatii transporturilor 71 – 1
  • Extinderea la navigatia maritima si aeriana a codeciziei 80 – 2
  • Masuri de armonizare privind piata interna 95 – 1
  • Masuri de incurajare a ocuparii fortei de munca 129
  • Cooperare vamala 135
  • Mediul si conditiile de munca; sanatate, securitate, informarea si consultarea angajatilor; integrarea persoanelor excluse; egalitatea de sanse si de tratament; incurajarea cooperarii in lupta impotriva excluziunii sociale 137 – 1 si 2
  • Politica sociala (egalitatea de sanse de tratament si retribuire) 141
  • Aplicarea deciziilor relative la Fonsul Social European 148
  • Educatia 149 – 4 (in afara recomandarilor)
  • Formarea profesionala 150 – 4
  • Incurajarea cooperarii intre state membre Cultura 151
  • Sanatate publica (conditii minimale de calitate si securitate, masuri in domeniul fito-sanitar si veterinar avand ca obiectiv protectia sanatatii publice) 152 – 4 – a – b
  • Masuri de incurajare a protectiei si ameliorarii sanatatii umane 152 – 4 – c
  • Protectia consumatorilor 153 – 4
  • Retele transeuropene , orientari 156 – 1
  • Alte masuri privind retele transeuropene (transport, telecomunicatii, energie) 156
  • Masuri in domeniul coeziunii economice si sociale 159
  • Decizii de aplicare privind FEDR 162
  • Programul cadru de cercetare 166
  • Adoptarea masurilor ncesare pt cercetare 172
  • Mediu (actiuni comunitare pentru realizarea obiectivelor 174) 175 – 1
  • Programul de actiune in alte domenii privind mediul 175 – 3S
  • Cooperarea pentru dezvoltare 179
  • Statutul si regulile financiare privind partidele politice la nivel european 191
  • Principii generale in materie de transparenta 255 -2
  • Lupta impotriva fraudelor privind interesele financiare ale Comunitatii 280 – 4
  • Statistici 258 – 1

  

II.               Aviz conform (veto al Parlamentului, adica fara acordul Parlamentului nu poate exista respectiva norma) 

·        Modificarea statutului si protocolului statutului SEBC si BCE 107 – 5

·        Misiuni specifice BCE 105 – 6

·        Fonduri structurale si Fondul de Coeziune (din 2007) 161

·        Procedura electorala uniforma pt PE 190 – 4

·        Desemnarea si numirea presedintelui comsiei si acomisarilor 214

·        Acordurile de asociere (extinderea UE ) si alte acorduri cu implicatii bugetare deosebite si implicand modificarea unui act adoptat in codecizie 300 – 2

 III.           Buget 

PE are drept de veto asupra cheltuielilor neobligatorii ale bugetului UE

(de ex. Fondurile structurale, politica pietei interne – competitivitate, coeziune, cetatenie, libertate securitate justitie, cheltuieli administrative)

IV.            IV Consultare (putere limitata a PE sau sa spunem ca aproape doar isi da cu parerea)

·        Adoptare masuri pentru combaterea discriminarii fondata pe sex, rasa, origine etnica, religie, convingeri, handicap, varsta sau orientare sexuala 13

·        Armonizare fiscalitate indirecta 93

·        Armonizare legislatie 94

·        Protectia lucratorilor in caz de desfacere contract de munca, reprezentare colectiva si aparare colectiva a intereselor 137 – 3

·        Resurse proprii 269

·        Politica agricola comuna 37 – 3

·        Liberalizarea serviciilor 52 – 1

·        Reglementare in domeniul concurentei 83

·        Regulamente ajutoare de stat 89

·        Proceduri pt deficit excesiv 104 – 14

·        Intrarea unui stat in euro 122 – 2

·        Elborarea liniilor directoare pentru ocupare de care SM trebiue sa tina cont 128 – 2

·        Programe specifice de cercetare 166 – 4

·        Adoptarea regulamentelor financiare (din 2007) 279

Imi dau seama ca poate parea extrem de tehnic ceea ce am scris aici, dar daca doriti detalii pe un punct anume ma voi stradui sa raspund, in limita timpului disponibil. Precizez ca lista nu este completa, am omis voluntar multe puncte legate in special de politica monetara si sistemul bancilor centrale.


De ce inca un blog? De ce proeuropa?

noiembrie 13, 2007

Gandurile, ideile, opiniile se cristalizeaza prin dialog. Sunt un om caruia ii plac cuvintele si ideile marete. Si mai imi place sa spun ceea ce gandesc si sa impartasesc ceea ce cunosc. Nu am vrut sa fac politica, nu am vrut sa scriu intr-un ziar si in general m-am ferit sa imi pun singur bariere. Cred ca blogosfera este cadrul care imi permite acum sa ma exprim liber si sa imi confrunt opiniile cu un numar infinit de persoane care impartasesc valorile si principiile care ma ghideaza. Cam acesta ar fi setul de motive care m-au condus in acest moment sa creez acest blog.

In al doilea rand, asa cum reiese din numele acestui blog, sunt un european convins, un sustinator inconditional al acestui proiect si implicit un critic tenace al lui.

Va invit sa intram in dialog pe temele europene ale momentului si sa ne ghidam reciproc in labirintul institutional si decizional al Uniunii Europene.