Kosovo, un pod prea periculos.

Voi incepe cu putina istorie inainte de a ataca subiectul frontal.

Intre anii 1918 si 1920 a avut loc in Europa o serie importanta de schimbari radicale.

Nu mai putin de 4 imperii au fost dezmembrate:
1. Imperiul Tarist – tratatul de la Brest-Litovsk 1918
2. Imperiul German – tratatul de la Versailles 1919
3. Imperiul Austro-Ungar – tratatele de la Saint Germain en Laye si Trianon
4. Imperiul Otoman – tratatul de la Sevre

Au fost create state independente (in numele principiului nationalitatilor, bazat pe cele 14 puncte ale presedintelui SUA, Woodrow Wilson):
1. Letonia
2. Lituania
3. Estonia
4. Finlanda
5. Polonia

Si doua state multinationale

6. Cehoslovacia (regruparea slavilor din nord)
7. Iugoslavia (regruparea slavilor din sud ; jugo=sud)

Franta, Italia, Romania, Belgia, Danemarca, Grecia sunt statele care au recuperat teritorii ocupate pana atunci de alte state.

In 1920 se creaza si Societatea Natiunilor, precursorul Organizatiei Natiunilor Unite.

Asa cum putem observa, astazi cele doua state multinationale, create in epoca respectiva, au fost dislocate in mai multe state independente.
Cehoslovacia in Cehia si Slovacia, iar Iugoslavia in Serbia, Croatia, Slovenia. Bosnia-Hertegovina, Macedonia, Muntenegru.

Rezumand ce s-a intamplat in Cehoslovacia si Iugoslavia putem spune ca suntem in prezenta dislocarii uniunilor slavilor de nord si de sud (programate si realizate in jurul anilor 1920 cum am aratat mai sus).

Oarecum indraznet dar nu irealist putem gandi atunci ca “modelarea” Europei continua azi pe linia distrugerii oricarui punct de ancraj al Rusiei in teoria sa niciodata abandonata a pan-slavismului.

Pana aici putem intelege o astfel de abordare. Dar Kosovo? Poate ca Serbia a gresit demonstrandu-si calitatea de singur aliat fidel al Rusiei intr-o noua Europa…

Este interesant de subliniat ca nici un mare actor statal al scenei mondiale nu si-a asumat rolul de elaborator al solutiei Kosovo/Serbia. Cine s-a implicat ? Finlanda.
De ce Finlanda? Oficial, pentru ca este credibila si cunoscuta ca neutra si pentru ca, in momentul implicarii sale, avea un Presedinte care dispunea de profilul perfect pentru a negocia ce trebuia negociat.

Sa le luam acum pe rand:

1. De ce Finlanda?

Poate ca a venit vremea platii unui “dublu contract” prin care cei care au dus la creearea Finlandei – de doua ori – au chemat azi Finlanda la apel pentru a le da o mana de ajutor in a organiza “credibil” noua Europa din Balcani.
(Cele doua “contracte” ar fi: 1)independenta acordata Finlandei prin dezintegrarea imperiului Tarist si al imperiului German si 2) prin pastrarea independentei dupa cel de-al 2 lea razboi mondial – cand erau “de facto” de partea germanilor – tratament de care nu au beneficiat celelalte state baltice care au fost “vandute” URSS).

2. De ce Martti Ahtishaari?

Intr-adevar, Martti Ahtisaari are un CV care il califica ca un “rezolvator” al situatiilor de criza prin misiuni ONU si nu numai.
Guvernul britanic bunaoara, i-a acordat o misiune importanta in 2000: cea de a inspecta dezarmarea IRA in Irlanda de Nord. Dupa care (in mod “classic” pentru cine cunoaste sistemele de extragere din viata politica a unor personalitati importante in vederea utilizarii lor in misiuni specifice) a creat un ONG – Crisis Management Initiative. Si uite asa, un ONG, in frunte cu domnul Martti Ahtishaari este mai puternic decat orice stat in a negocia o criza internationala…Totusi, mai ramane o “mica” intrebare: cine o fi stabilind mandatul de negociere?

In concluzie, daca vrem sa stim cine si de ce vrea un Kosovo independent trebuie sa stim, intr-o prima faza:
1. Cine este comanditarul raportului finlandezului Martti Ahtishaari (dincolo de raspunsul official “ONU”) si
2. Cine i-a ajutat pe finlandezi sa devina si sa ramana independenti in fata colosului rus.

Si pentru a reveni la Kosovo, cred ca problema poate veni din faptul ca aceasta regiune reprezinta puntea care poate servi geopolitic la formarea un viitor pol slav – taram dedicat intereselor Rusiei in inima Europei de est. Poate fi o motivatie suficienta caci stim din istorie ca s-au purtat razboaie pentru mult mai putin decat atat.

Nu ma pot abtine sa nu constat, inca o data, pozitia ambigua a UE in aceasta problema. In timp ce “altii” lupta prin oceanul mediatic al informatiilor si manipularii, prin ONG-uri si interpusi, Europa pune la dispozitie teritoriul sau, cateva avioane, ceva politisti, niste jandarmi, niste soldati si cativa observatori pentru realizarea unui experiment periculos in zona cea mai instabila de pe continentul sau – Balcanii.